Observații fără concluzii #21

Poate doar așa

într-un bloc de trei etaje părăsite

în jurul unui bec rece ca vremea

stau trei bărbați în uniforme bleumarin

sunt muncitorii care mai târziu

vor scoate saci cu moloz

și lucruri lăsate în spate de alții

până când vine cheful de muncă

trag cocoșați din țigări

nu-i văd bine prin fum și aburul cafelelor

de la distanța de la care-i privesc

pot doar să-mi imaginez ce vorbesc

dar n-am chef

e 7 și-un sfert

în balcon e zăpadă din prima seară de februarie

când a nins ca-n iernile adevărate

și luna era plină

și eu n-am ieșit la plimbare

de trei săptămâni în București

începe să-mi fie dor să bag lemne în sobă

dar când mă văd acasă

dorul dispare

pe cine mint că vreau statornicie

sau o vreau, dar

iar mi-e teamă de ce-ar putea fi cel mai bine

om mare de multă vreme

și tot am nevoie de un dicționar

care să-mi traducă ce simt

apăsarea matinală

gândurile în spirală

privirea asta anxioasă

noroc că mai văd câte ceva

care-mi umple inima

cum e bărbatul care a ieșit în curtea lui

să hrănească porumbeii care-l așteptau

asta-i frumos în orașele mari

suntem destui cât să poți zări

și ce-i mai blând din specia noastră

asta-mi doresc

să fim atenți la ce ne înmoaie

nu doar la ce ne îndoaie

poate doar așa

cu toți ochii pe ce-i mai frumos

ceva mai bun se va întâmpla

și într-o altă dimineață

răul cel mare se va rușina

și va lăsa în spate lumea.

* * *

Ascult-o p-asta: