Observații fără concluzii #20

versuri împrăștiate prin an

În 2025 am scris mai puțin doar pentru mine și mai multe rânduri de articole, ceea ce ar trebui să mă bucure. Însă azi, când am trecut prin cele 97 de pagini din jurnalul electronic de anul ăsta și am găsit doar câteva versuri, multe neterminate, am oftat. Mai jos, o selecție din cele pe care nu vreau să le păstrez la sertar.

*

limita de vârstă pentru această rezidență artistică: 35 de ani

și e generoasă

multe uși sunt închise pentru cei de peste 30

ceea ce e foarte bine

dar eu și așa am aflat că s-a terminat tinerețea

chiar dacă nu simt asta

n-am inel pe degețel

nici copii, nici casa mea

nici planuri concrete pentru următorii cinci ani

uneori e perfect

dar alteori vine seara

și iar îmi amintesc de terapeutul care mi-a zis la vârsta ta, ar trebui să…

nici permis de conducere n-am

îmi place mult locul 29 din autocar

cum urci pe la mijloc, primul scaun pe stânga, la geam

vreau permis

mi s-a mai dus teama de mașini de la accidentul de pe Dealul Negru

aveam 17 ani și locuiam tot aici

unde m-am întors de un an și ceva

încă mi-e greu să vorbesc despre asta când schimb vorbe mici în București

cum a fost aseară

mereu e cineva care își schimbă privirea când află că am ales să mă întorc acasă

să stau cu bunica

încă am grijă să arăt impecabil

chiar dacă știu că asta spune multe despre ce tac sub fondul de ten și ruj perfect întins

dar viața e superbă, îmi zic

cum i-aș zice unui om pe care nu știu să-l ascult, dar știu să-l distrag

*

când o să fiu bătrână

vreau să dansez pe stradă

în drum spre o întâlnire cu prietenele mele

să nu fiu filmată, să primesc comentarii cu

uau, bravo mamaie, ești o inspirație

sau

săraca, ce-o fi cu ea

vreau ca dansul meu să fie ca vântul

ceva firesc

mi-ar plăcea să-mi iasă de pe acum

pe singura stradă mare din orașul ăsta mic

unde ne știm toți fără să ne știm

*

atâtea strigăte de ajutor deghizate în selfie-uri

altfel totul e bine

*

vreau să râd ca Maya Angelou, ca mama și ca soră-mea

cu poftă de viață direct proporțională cu încercările

să prind vârsta bunicilor mele

să-mi număr anii în momente în care mi-am dat voie să fiu

să scad din ei rușinea, vina, senzația că niciodată nu-i de ajuns ce am de oferit

și să mă simt deodată mai tânără cu 30 de ani

*

dacă percepția e adevărul

vreau să-mi treacă norul

să-mi lase doar tunetul

să fac muzică din el

și ploaia

să-mi ude florile

până-mi amintesc unde le-am plantat

*

mai ușor decât să știi ce vrei să faci

e să știi ce vrei să simți

*

pe multe le vreau tot așa

lumești

obositoare

firesc surprinzătoare

efemere

grele

pe altele nu le mai vreau

lumești

obositoare

firesc surprinzătoare

efemere

grele

*
Ascult-o p-asta: