Observații fără concluzii #19

Trei nopți la spital

Acum sunt bine. Mai jos, câteva gânduri în versuri din zilele petrecute în spital, după un accident de mașină.

*

am găsit juma’ de lună

o să mă uit la ea de pe banca pe care stau pe rând medici, pacienți și aparținători

nu sunt nori, dar nu se vede vreo stea

lângă mine, un canal susură ca un izvor

pe jos sunt multe frunze și mă bucur că nu au fost strânse

am coborât la o gură de aer curat, poluat doar de țigările mele

de care mă lăsasem în septembrie

ca să ajung aici, am traversat un coridor pe care se auzea o voce de femeie

nu mai pot, nu mai pot

un bărbat își împingea scaunul cu rotile

ne-am dat bună seara

altul, cu mâinile la spate, în pijama, m-a întrebat: gata?

i-am zis că mă duc la plimbare și am simțit vina norocului de-a putea să merg

sunt multe cazuri grave la etajul meu

într-un salon, patru bărbați au un singur picior

a zis una din asistente

lucrează doar de două săptămâni aici

încă observă tot ce doare

încă are foarte multă răbdare

în fața liftului de la trei, patru femei în vârstă stăteau de vorbă

aici se adună fetele? le-am întrebat și nu m-am adunat, că voiam să merg la fumat.

*

în așteptarea vânturilor

ăsta ar fi titlul pe care l-aș da acestei seri în care o să dorm iar

împreună cu colegele mele de cameră, două doamne pensionate

pe care le întreabă pe rând asistentele

au venit vânturile?

amândouă au fost operate și acelea vor fi semnele că pot să bea și să mănânce ceva

mâine ne bășim, da?

zice cea îmbrăcată în pijama cu animal print

către cealaltă, cu ochelari mari și rotunzi

care răspunde rușinată

da…

eu beau apă cu spatele la ele, să nu le fac și mai multă sete

e a doua seară împreună și a treia în spital

pe prima am petrecut-o pe-o targă rigidă

la fel ca tipa peste care dăduse o bicicletă

și cu care am discutat despre ce ni s-a întâmplat

despre fiul ei

despre filmele românești care ne plac

cu ochii în același tavan orbitor în care ne țineau gulerele cervicale

dar voi două v-ați văzut la față?

ne-a întrebat un medic amuzat

am râs toți și doar noi două ne-am văitat, că ne dureau hohotele

am decis că ar fi o scenă bună într-un film, poate de Radu Jude

apoi mi-a dictat numărul ei

am notat încet cu mâna stângă, nevătămată, dar care tremura

semn că încă nu-mi plecase adrenalina

a doua zi ne-am trimis selfie-uri

niciuna nu mai era înțepenită în gulere

și ne-am promis să ne vedem cândva la o cafea.

*

m-am obișnuit cu salonul 19

în care sunt două televizoare stinse

care par aprinse când colega mea în pijama cu animal print

uită de durere și își amintește pe ce lume trăiește

românii sunt sclavii lu’ Macron și ai lu’ Ursula

și peste tot sunt curcubeie

și își dorește să fie pedepsiți cei de la capetele lor

de același Dumnezeu la care se roagă, cu voce tare, să-i dea sănătate

apoi revine la Ilie sărăcie, piticul atomic, inteligența ascunsă despre care avertizează și biblia, apoi la Dan Diaconescu, care a fost condamnat nevinovat și la domnul Georgescu

în timp ce cealaltă colegă sforăie drăguț

în salonul 19 suntem trei femei cu trecuturi și viitoruri diferite

prezentul e însă asemănător

avem bucăți din noi care dor

suntem trezite la aceeași oră, în aceeași lumină rece, de o doamnă care dă cu mopul și ne întreabă cum suntem

avem aceleași asistente care ne schimbă bandajele și ne fac perfuziile

ne vizitează zilnic aceiași medici care lucrează câte șapte gărzi de câte 30 de ore pe lună

ne îngrijorăm pentru ei în aceeași zi în care directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău a fost găsită moartă la muncă

și zicem Doamne ferește

deodată, perspectiva de-a fi doar paciente pentru câteva zile la Spitalul Județean de Urgență Timișoara

pare mai bună decât cea de-a lucra aici

rămânem cu ochii la aceiași copaci din fereastră

nimic din ce ne face diferite nu mai contează

și ne rugăm să plecăm mai repede acasă.