Observații fără concluzii #16
om mare în oraș mic
când ești om mare
într-un oraș mic
vezi alte și alte crăpături
în scoarța aceluiași copac
asculți fiecare cântec al păsărilor
încerci să le distingi
le răspunzi fluierând
și te bucuri când parcă-ți răspund
te ții după fluturi când apar
când vezi o magnolie, parcă-i un înger
cauți denumirile date de oameni naturii
le memorezi, să știi cu cine ieși pe afară
salut, pițigoiule
neața, șopârlă de pădure
bună ziua, sămânțo de ulm
servus, platanule
mesteacănule
salcio
păpădio
mierlo
cred că doar așa poți să reziști
aceleiași plimbări
acelorași replici scurte schimbate
cu aceiași oameni
cu care ai vrea să împarți mai mult
dar ceva nu se leagă iar și iar
când ești om mare
într-un oraș mic în care vrei
să-ți ajuți ziua de azi să nu arate identic cu cea de ieri
înveți să calci cu mare atenție
să nu omori furnici sau râme
să te miri tot mai des
ce caută șopârla asta aici?
ce fac rândunicile alea, învață să zboare?
de ce apar cărăbușii de mai în aprilie?
e normal să fie deja înfloriți castanii?
de ce e broasca aia în mijlocul drumului
și de ce nu se sperie când mă apropii?
de ce mă latră câinele ăsta care mă vede zilnic?
unde sunt licuricii care nu mai sunt?
așa începe să te doară moartea
pentru care nu se oferă condoleanțe
la revedere, buburuză
drum bun, melcule
să ne revedem într-o lume fără oameni răi și purici, pisică
e un exercițiu egoist
dar în timp devine despre ce-i în jur
sau așa aleg să cred
ca să mai pot sta în orașul meu mic
să nu aud sirenele orașelor mari
când mi-e lumea mai puțin dragă aici
cum mă cheamă și-mi cântă
despre câte sunt de dansat, de bifat
câte oportunități de îmbrățișat, iubit, sperat
totul, la un bilet distanță de bucățica asta de lume
din care n-aș pleca în zilele în care mi-e dragă
de ce?
încă mi-e proaspătă lecția despre fuga
care nu rezolvă nimic.
*
Ascult-o p-asta: