Observații fără concluzii #15

rânduri fără pereche

Vecinii continuă petrecerea începută de Paște. Eu m-am trezit melancolică și dintr-o lipsă de vlagă în alta, am început să caut prin niște rânduri mai vechi, să văd dacă pot să fac ceva cu ele. Majoritatea sunt începuturi abandonate de poezii. Am decis să fac un colaj din câteva; le-am tot mutat, altele au fost puțin editate. Câteva se leagă, altele deloc, dar le public ca să mă păcălesc că am făcut ceva în dimineața asta (și să vânez niște atenție efemeră, da). Iată ce-a ieșit:

Rânduri fără pereche

alooo, alooo

te-am sunat să nu-ți spun

de la necuvântătoare am învățat să vorbesc

tot de la ele știu cum se simte iubirea fără așteptări

de la tăcere am învățat să strig

de la nisipuri mișcătoare, să stau

totul poate să rămână exact așa, ca într-o fotografie pe un perete pe care bate soarele. Nimic nu se mai schimbă, doar culorile ei se estompează, până când încep să semene cu viața ta: o așteptare în care ai uitat ce aștepți.

oare există fluturi care rămân omizi pentru că nu se pot hotărî ce culori să aibă aripile lor?

credeam că nu sunt un melc

după atâtea drumuri

cu aceeași casă în spinare

încep să mă îndoiesc

poate sunt o agavă

sau un ficus la Marea Mediterană

tot ce faci e ca tot ce pictezi

de la a doua urmă de pensulă înainte

poți doar să schimbi

sau să abandonezi

niciodată să ștergi

am un munte de începuturi, mi-am dorit atâtea lucruri

am fost prea cuminte

am mers din noapte în noapte prin zile fără fapte

în timp ce vorbeam despre toate

ca un hoț care plănuia să se jefuiască de tot ce iubește

să-și fure tot ce găsește

TOT

ce cuvânt mic pentru câte cuprinde

Gură

ce mică pentru câte poate să nu zică

Mâini

ce mici pentru cât de tare pot strânge

mai ales la sfârșit

când au devenit o prelungire a inimii

mulți mă întreabă

de ce ai ochii triști, nu vezi ce frumoasă e viața?

ba văd

tocmai d-aia

tot pe aici mă învârt

am pus beculețe la gâtul fiecărui urât

încă recunosc soarele, licuricii

dar cam atât

strălucirea intermediară seamănă bine cu rana ereditară

poți să te deschizi, apoi să te închizi, ca să te deschizi și să te închizi iar în doar câteva zile? Zi, gugăl, ce-i cu mine

sunt firul de iarbă care iese printre crăpăturile asfaltului

să vadă ce mai face orașul

dacă s-a vindecat de beton

și uite cum înflorești în toate formele

ce libere îți aleargă sălbăticiunile

ce poate fi mai frumos de atât

Lasă așteptarea ca totul să aibă sens

nu mă-ntorc acasă

casa se întoarce la mine

chiar dacă e ceață

măcar e a mea

cred în iubirea de-o seară

când ne deschidem și ne arătăm cu totul

să compensăm lipsa ei din toate zilele care ne-au adus aici

și vor începe iar de mâine

alooo, alooo

te-am sunat să nu-ți spun

*

Ascult-o p-asta: